Aflată în ultimul an din carieră, Sorana Cîrstea are parte de evoluții foarte bune în circuit. În cel mai recent meci, cel contra Lindei Noskova, românca a reușit să se impună cu scorul de 6-2, 3-6, 6-7 (9-11), astfel că nu a reușit să se califice în optimile de la Wimbledon. Nervii au fost prezenți, de aici și o reacție deplasată.
Sorana Cîrstea și-a distrus staff-ul în timpul meciului cu Linda Noskova
Partida dintre Sorana Cîrstea și Linda Noskova, din șaisprezecimile de la Wimbledon, a avut parte de momente incredibile. Românca și-a adjudecat primul set, însă sportiva din Cehia a egalat ulterior. Ajunse în setul decisiv, cele două sportive au mers cap la cap până în tie-break, unde Noskova a reușit să se impună.
Nervii nu au lipsit, iar game-ul care i-a adus setul doi sportivei din Cehia a scos la iveală o reacție mai puțin obișnuită pentru Sorana Cîrstea. Văzând că a pierdut actul secund, românca a fost surprinsă pe transmisiunea în direct în momentul în care își certa cei trei antrenori: Adrian Cruciat, Artemon Apostu-Efremov și Adrian Gavrilă.
Mai exact, tenismena a spus: „Lasați-mă în pace, sunteți niște inutili toți”, în condițiile în care tensiunea plutea în aer, setul fiind pierdut. Fără doar și poate, relația nu a fost deteriorată, în contextul în care astfel de momente sunt obișnuite în lumea sportului de mare performanță.
2026, ultimul an din cariera Soranei Cîrstea
Anul 2026 este ultimul din cariera Soranei Cîrstea. Sportiva a anunțat că va renunța la tenis după sezonul în curs: „Iubesc tenisul… Iubesc disciplina, rutina, munca grea. Competiția și adrenalina îmi hrănesc sufletul. Dar ca orice lucru în viață, trebuie să ajungă la un sfârșit.
Anul viitor va fi al 20-lea an în turneu ca jucătoare profesionistă de tenis. Nu m-am așteptat niciodată să concurez atât de mult timp, dar ultimii doi ani au fost cei mai fericiți pe teren și m-au făcut să continui. Acestea fiind spuse, am decis acum că 2026 va fi ultimul meu an în circuit. Când iubești ceva atât de mult, nu e ușor să spui ‘la revedere’. Deocamdată nu este un rămas bun, ci un ‘ne mai vedem o dată’.
Ador tenisul și sunt foarte norocoasă și recunoscătoare pentru tot ce mi-a oferit și m-a învățat. Acest sport i-a permis unei fetițe de 4 ani, ținând racheta pentru prima dată, să-și trăiască visul. Un vis frumos în care toate sacrificiile au meritat din plin.
Aștept cu drag toți fanii, prietenii și cei dragi alături de teren pentru un ultim dans în jurul lumii. Mulțumesc Tenis, îți voi rămâne datoare pe veci. Ne vedem în 2026 și vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul necondiționat!”, a fost mesajul transmis de Sorana Cîrstea, prin intermediul unei postări pe pagina oficială de Instagram.
O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!
Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.
Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original
