Șansă mare pentru Sorana Cîrstea! Pe cine întâlnește românca în meciul cu 350.000 de euro pe masă

0
4
Șansă mare pentru Sorana Cîrstea! Pe cine întâlnește românca în meciul cu 350.000 de euro pe masă

Sorana Cîrstea (36 de ani, locul 18 WTA), favorita nr. 17 a turneului londonez, a dispus de jucătoarea australiană Kimberly Birrell (28 de ani, locul 72 WTA) în două seturi, scor 6-3, 6-4, după un meci care a durat o oră şi 12 minute.

Sorana Cîrstea o va întâlni pe Linda Noskova

Românca şi-a egalat astfel cea mai bună performanţă la Wimbledon, calificându-se în turul III al turneului londonez, dar poate spera la mai mult. Asta pentru că, în turul următor, ea va întâlni o jucătoare pe care a învins-o în acest an.

Jucătoarea cehă Linda Noskova, locul 12 WTA, va fi adversara Soranei, după ce a învins-o pe sportiva columbiană Camila Osorio, numărul 68 mondial, scor 6-3, 4-6, 6-2, în două ore şi un minut. Sorana Cîrstea şi Linda Noskova au mai fost adversare de cinci ori, de patru ori doar în acest an. Ele au jucat un meci şi în 2024, la Brisbane, în Australia, unde s-a impus Noskova.

Românca are 3-1 la meciurile directe din acest an

În 2026 însă, Cîrstea a învins-o pe Noskova la Dubai, Miami şi Roma, iar Noskova s-a impus în faţa româncei la Indian Wells. Așadar, dacă la general, scorul Cîrstea – Noskova este 3-2, în 2026, românca are 3-1 la meciurile directe.

Pentru accederea în turul al treilea de la Wimbledon, Sorana Cîrstea şi-a asigurat un cec de 185.000 de lire sterline, adică aproximativ 215.000 de euro. Totodată, ea a câștigat şi 130 de puncte WTA care o plasează în ierarhia live pe locul 15.

Meci de 350.000 de euro

Dacă va urca în optimi, Sorana își va asigura un cec în valoare de 300.000 de lire sterline, adică aproximativ 350.000 de euro. Ea ar putea depăși la Wimbledon suma de 12,5 milioane de dolari câștigați din tenis.

„Sunt bucuroasă de victorie, un meci solid de la început la final, fără prea multe urcușuri și coborâșuri. Am reușit să fac un break destul de repede în primul set și asta m-a ajutat să pot să am acel avantaj în set și să pot să joc un pic mai liniștită.

Apoi, în setul doi, am simțit că am ridicat puțin nivelul, însă și ea a început să joace mai bine. Mă bucur că am terminat în două seturi și mă bucur că am jucat un tenis mai bun decât în primul tur”, a spus Sorana Cîrstea, după calificarea în turul al treilea la Wimbledon, conform eurosport.ro.

 

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.

Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original