Meciul de retragere al Simonei Halep, la BT Arena din Cluj. Ce i-a cerut românca Elinei Svitolina: „Te rog!”. Update

0
9
Meciul de retragere al Simonei Halep, la BT Arena din Cluj. Ce i-a cerut românca Elinei Svitolina: „Te rog!”. Update

Simona Halep (34 de ani) este fără doar și poate cea mai importantă tenismenă româncă din acest secol. Sportiva din Constanța a reușit să cucerească nu mai puțin de două turnee de Grand Slam, iar acum, spre dezamăgirea fanilor, se pregătește pentru ultimul meci din carieră. Evenimentul de retragere va avea loc în BT Arena din Cluj.

UPDATE: Ce i-a cerut Simona Halep Elinei Svitolina înaintea meciului de retragere

Simona Halep și Elina Svitolina au împărțit o rivalitate acerbă, consumată în unsprezece meciuri directe, dintre care fosta noastră reprezentantă și-a adjudecat cinci. În ziua meciului de retragere, Simona Halep a arătat o dispoziție foarte bună la conferința de presă, glumind puțin pe seama adversarei sale. Totuși, românca nu a omis să o lude pe fosta ei rivală pentru revenirea uluitoare în sportul alb, mai ales după nașterea fetiței sale, Skai.

„Am purtat bătălii dure cu Elina în multe meciuri. Mereu am resimțit puțin stres înaintea confruntărilor cu ea. Niciodată nu renunța. E o luptătoare grozavă. Putem vedea acum că, după ce a născut, a reajuns în top, ceea ce e uimitor. Haideți să ne distrăm azi și, Elina, te rog, să nu lovești mingea prea tare, pentru că sunt deja accidentată (n.r. – râde) . Sunt sigură că toată lumea se va bucura de acest meci”, au fost cuvintele Simonei Halep înaintea meciului de retragere.

Meciul de retragere al Simonei Halep, la BT Arena din Cluj

După o lungă perioadă de așteptare, Cluj-Napoca se va bucura de un eveniment cu totul deosebit: Sports Festival. În cadrul acestuia, Simona Halep, cea mai importantă jucătoare de tenis din România în ultimii ani, își va juca meciul de retragere. La „ultimul dans” al fostului număr 1 WTA vor asista personalități pe măsură.

La ultimul meci din cariera Simonei Halep sunt așteptați Elina Svitolina, numărul 8 WTA, și Gael Monfils, fostul număr 6 ATP. Înainte ca duelul să înceapă, sportivii vor participa la Sports Talks, acolo unde publicul va avea ocazia să adreseze întrebări. Totodată, Darren Cahill, antrenorul alături de care Halep a ajuns pe cele mai înalte culmi, va fi prezent.

Cine transmite la TV meciul de retragere a Simonei Halep

Cel mai important moment de la Sports Festival va avea loc sâmbătă după-amiază, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă din Cluj. Simona Halep, sportivă retrasă din circuit în februarie 2025, după turneul Transylvania Open, va avea parte de un meci de retragere de gală. Evenimentul va fi transmis în format liveTEXT pe FANATIK și televizat pe PRO TV și VOYO.

Palmaresul Simonei Halep

Simona Halep s-a născut pe 27 septembrie 1991, la Constanța. Sportiva a debutat în tenis în anul 2006, însă ascensiunea ei a început în 2013, când a obținut primele titluri WTA. Prima finală de Grand Slam a fost în 2014, când a pierdut în fața Mariei Sharapova. Totuși, la scurt timp, Halep reușea să intre în top 10 WTA.

Românca pierdea alte două finale de Grand Slam, Roland Garros în 2017 și Australian Open în 2018, însă succesul bătea la ușă. Sub conducerea lui Darren Cahill, Simona Halep a cucerit titlul de la Roland Garros în 2018, ca doar un an mai târziu, în 2019, să se impună în finala de la Wimbledon.

Din nefericire, în 2022, după US Open, Simona Halep a fost suspendată în urma unor controverse legate de încălcarea regulilor anti-doping. Deși a avut câștig de cauză la apelul de la TAS, pauza îndelungată din tenis a afectat-o enorm pe sportivă. La finalul lui 2024, Halep a revenit pe teren, însă forma sa era departe de ceea ce o consacrase, astfel că a decis să pună stop carierei în circuit în primăvara lui 2025.

Palmaresul Simonei Halep

  • 2 titluri de Grand Slam (Roland Garros, 2018 și Wimbledon, 2019)
  • 24 de titluri
  • 580-243 e bilanțul de victorii și înfrângeri
  • 64 de săptămâni pe locul 1 mondial (9 octombrie 2017 – 28 ianuarie 2018 și 26 februarie 2018 – 27 ianuarie 2019)

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Esta notícia foi originalmente publicada em:
Fonte original