Ilie Năstase, interviu eveniment la 80 de ani: „Nu poți ajunge în vârf numai cu lucruri bune! Mă fac țigan fără să mă cunoască! Eu, un pensionar-șomer, cu 300 de euro pe lună!”

Pe 19 iulie 2026, Ilie Năstase împlinește 80 de ani. Întreaga viață i-a dedicat-o tenisului. De la prima minge pe care a bătut-o la 5 ani până la
Academia de Tenis pe care și-a deschis-o în inima Bucureștiului, cu scopul de a produce un nou număr 1 ATP, cum a fost el prima dată, pe 23 august 1973.

FANATIK a stat de vorbă cu Ilie Năstase despre viața sa care depășește orice scenariu de film, chiar la câțiva metri de terenul de tenis, locul pe care l-a iubit și slujit o viață întreagă. Personalitatea magnetică și-a făcut prezența încă de la prima interacțiune, când ne-a întâmpinat: „V-ați ținut de mine atât de mult timp, nu puteam decât să zic da. Nu aveam încotro! (n.r. – râde)”. Ca mai apoi să intre în scenă „Nasty” când i-am arătat o poză cu Arenele BNR.

„Isărescu a lucrat la Securitate și a fost „Manole”, că așa îi spuneau… Trebuie să moară înaintea mea, ca să fiu îngropat unde am crescut”

Domnule Ilie Năstase, să începem cu…

– Să-l întrebați pe domnul Isărescu de Arenele BNR, că sunt ale lui. De la mama lui, de unde este el de acolo. Am avut un proces cu domnul Isărescu, împreună cu Federația de Tenis și domnul Țiriac. Ni s-a spus că este proprietatea Băncii Naționale, dar nu este adevărat. A fost făcut un protocol între Ministerul Tineretului și Sportului și Banca Națională la un preț derizoriu: 80.000 de dolari. Chiar Cornel Dinu l-a semnat, era secretar de stat atunci. Dar toate astea sunt ale noastre, nu ale lui Isărescu. Eu m-am născut acolo, când a tăiat nucul ăla, când eram copil frati-miu bătea nucile, iar eu le adunam de jos, parcă mi-a tăiat un deget de la picior. Dar omul nu știe, nu știu ce are în cap. Ori nu îi place sportul, ori nu îi place de mine și de domnul Țiriac. Ce a făcut în ultimul timp, pe terenurile alea din spate, unde se juca turneul de fete, a făcut parcări. E normal? Există o lege a sportului care spune că, dacă dărâmi un teren de fotbal sau de tenis, trebuie să faci altul în altă parte. Dânsul nu a mai făcut altul, a făcut parkinguri. Dar nu îi spune nimeni nimic! Dacă a lucrat la Securitate și a fost „Manole”, că așa îi spuneau… . Dacă se întâmplă ceva cu mine, eu acolo vreau să fiu îngropat, unde s-a tăiat nucul. Dar trebuie să moară el înaintea mea, că altfel nu mă lasă. Eu acolo am crescut, de la 2 ani mă duceam în pielea goală în tribună și mă uitam la meciuri. Am jucat la perete, aveam un perete acolo la Progresul. Acolo am învățat eu că dacă nu dădeai mingea în perete, alergai mai mult după minge. Și încercam să mă concentrez să o dau în perete, să mai vină o dată sau de două ori, dacă nu, trebuia să fac ocolul, să fug 50 de metri înainte, 50 de metri înapoi.

„Am avut ghinion să nu fiu trimis la turneele de juniori. Eu nu am jucat niciun turneu de juniori la Roland Garros, nici la Wimbledon, nicăieri!”

Am văzut că aveți acest slogan în academie „Mai bine campion”. Cum a ajuns Ilie Năstase campion?

– Eu am avut noroc că mă uitam la meciurile de Cupa Davis. Când ești copil, imiți imediat, faci „fotografie” și îți rămâne în cap. Chiar și de la ăia de la BNR care jucau, cu burțile mari, directorii ăia, le dădeam mingile. Și de la ăia am învățat. Sigur, am avut norocul să mă nasc acolo și să fiu dedicat tenisului.

V-ați impus de mic să câștigați trofee, să fiți cel mai bun?

– Nu, asta a venit pe parcurs. Eu, mereu când vine cineva cu fetița sau cu băiatul și mă întreabă: „Domnul Năstase, ce părere aveți? Are plasament? Îi place foarte mult”. Îi spun mereu: „Să nu-i placă, să iubească”. Una e să îți placă, alta e să iubești. Bineînțeles, că am avut ghinion să nu fiu trimis la turneele de juniori. Eu nu am jucat niciun turneu de juniori la Roland Garros, nici la Wimbledon, nicăieri. Am plecat direct la vârsta de 20 de ani. Acum, la 20 de ani, au direct 3-4 titluri de Grand Slam. Am avut ghinionul ăsta, dar am recuperat. Cu talent, cu ce am recuperat eu, dar să ajungi numărul 1, plecând la 20 de ani din România este o performanță, cred.

„Regret puțin că i-am refuzat pe americani. Erau niște milioane de dolari”

Nu v-au alte state?

– Îmi tot dădeau târcoale americanii să joc pentru ei, cu bani mulți, în 1969, când am jucat la Cleveland. Copil fiind, 23 de ani, acum regret puțin că am refuzat. Pentru că erau niște milioane de dolari. Copil prost cum eram, le- am zis că singura țară cu care eu pot să mă identific cu România. Și uite ce pățesc prin România.

Cum? Sunteți legendă în România!

– Pentru unii. Unii mă jignesc, mă fac țigan, mă fac golan, general de carton. Dacă mă cunoști, mă poți face. Știi ce am făcut, ce am greșit. Dar
dacă nu mă cunoști, cum îți permiți așa ceva? I-am zis unuia care m-a făcut țigan: „Mă, eu știu că țiganii sunt buni la muzică”.

„Am făcut trei finale la Wimbledon. Am intrat la 14, am ieșit la ora 22, fără pauză”

V-a zis cineva față în față așa ceva?

– Nu, pe Facebook. Că în față nu ar avea curajul să spună. Sunt și lași. Dacă ai ceva să-mi spui, sună-mă și vorbesc. Mă întrebi dacă sunt țigan,
dacă sunt general de carton. Ce alte probleme au ei. Dar nu m-a întrebat niciunul cum am ajuns să fiu numărul 1.

Vă întreb eu. Cum ați ajuns să fiți numărul 1?

– Cu greutăți. Și cu bune, și cu rele. Nu poți să ajungi numărul 1 numai cu bune! Ar fi prea frumos. Da, cu multă muncă. Am învățat de la niște
australieni că pentru a mă antrena în fiecare zi e greu. I-am întrebat: „Păi, și voi cum faceți?”, „Păi, noi jucăm la simplu, dublu și dublu mixt”. Și a doua zi asta am făcut. M-am înscris la toate turneele. Azi nu mai vezi așa ceva. Ori joacă numai la simplu, dublu sau dublu mixt. Ce e asta? Ăla era antrenament, cu public, cu tot. Țin minte că am făcut trei finale de Wimbledon, la simplu, dublu și dublu mixt. Am intrat la ora 14:00, am ieșit la ora 22:00, fără pauză.

„Am făcut trei finale de Cupa Davis, mereu au fost polemici. Aia cu scandal
din 1972…”

Nu apăreau accidentări, rupturi musculare? Acum sunt foarte frecvente în tenis.

– Acum e și mai fizic tenisul. Existau și atunci, dar nu atât de multe ca acum, e clar. Eu jucam 33 de turnee pe an, plus Cupa Davis. Acum se joacă 16 pe an. 16 este nimic.

Știți care este jucătorul meu de tenis preferat din prezent? Alcaraz! Pentru că joacă tenis cu zâmbetul pe buze, râde și când câștigă punctul și când îl pierde. Se vede că iubește tenisul! Pe Federer, Nadal și Djokovic nu îi poți compara. Sunt diferiți și fiecare trebuie respectat că a fost numărul 1. E cel mai greu să fii numărul 1”

Dacă tot am vorbit de începuturi, cum era relația cu părinții dumneavoastră?

– Taică-miu era polițist la Banca Națională, la Râmnicu Sărat, și l-a adus un guvernator la București. Altfel rămâneam la Râmnicu Sărat. Dacă nu veneam la București, nu mă apucam să joc tenis. Țin minte, stăteam pe Progresul, aveam casa pe terenul de tenis, chiar între terenul de tenis și cel de fotbal aveam casa. Într-o zi, pe la 17:00, am luat racheta în mână și m-am dus pe terenul de fotbal și cu mingea de fotbal la picior. Am făcut turul terenului de fotbal cu mingea la picior. Astea au fost la mine în sânge!

Și cum au reacționat când v-au văzut numărul 1, câștigând atâtea turnee?

– Știau că jucam 11 luni din 12 pe an. În luna decembrie eram acasă, dar nici aia pe toată, că era Mastersul în decembrie, iar pe 1-2 ianuarie
începeau turneele. Nici nu prea ieșeam pe stradă în România. Eu mai mult stăteam în turnee pe afară. Stăteam două săptămâni pe an în București. Sau când eram meciurile de Cupa Davis, iar pentru mine au fost 146. Al doilea din istorie după Nicola Pietrangeli. Au fost multe meciuri de Cupa Davis în care ne luam o săptămână să ne pregătim, iar a doua săptămână era meciul. Deci, noi două săptămâni le dedicam Cupei Davis. Am făcut trei finale, e o performanță. Una cu scandal, în 1972. A fost o întreagă polemică după. Toate au fost. Și alea pierdute în America. Mereu au fost polemici.

„La 18 ani, Țiriac m-a luat la el acasă, mi-a dat haine și m-a învățat să- mi fac nod la cravată”

Care este prima amintire cu fostul dumneavoastră partener de Cupa Davis, Ion Țiriac?

– Aveam 18 ani, eram campion la grupa mea și era un turneu la Sofia. Țiriac era deja jucător profesionist. Avea 25 ani. Și nu aveam cravată, costum, pantofi. M-am dus la el acasă și mi-a dat de la el. Țiriac era foarte slab când era tânăr, slab de tot. M-a învățat cum să fac nodul, apoi mi-a dat niște pantofi mai bordeaux, așa se purta atunci, un costum și o cămașă. Și am plecat la Sofia. În primul tur am jucat cu un bulgar, Țiriac stătea pe margine. Era 5-2 pentru mine, arbitram noi atunci, nu aveam arbitru, iar bulgarul ăla spune: „E 5-2 pentru mine!”. A tresărit Țiriac din tribună: „Bă, nebunule, e 5-2 pentru Ilie! Ești prost la cap!? (n.r. – râde)”. El tot că nu e așa. Ne-am certat, până la urmă a venit arbitrul principal. Nouă atunci ne dădeam trei mingi vechi și ne ziceau: „Haide, dați-i drumul!”. Acum s-a schimbat. Sunt arbitrii profesioniști care merg de la un turneu la altul.

Certat de Nicolae Ceaușeșcu la prima interacțiune: „Nu îmi place că înjuri!”

Cu domnul Țiriac ați fost și la soții Ceaușescu, când ați fost premiat.

– Da, la Palatul Regal, când ni s-a dat Ordinul Muncii Clasa 1, nu era Steaua României, ca acum. Atunci te exceptau de taxe și primeai un
apartament. Am primit un apartament în Drumul Taberei, de la Armată. Mi-au spus că trebuie să vin îmbrăcat ofițer, dar trebuie să mă tund. Domnul Țiriac a venit civil. Eu m-am dus acasă și nu voiam să mă tund. Așa că mi-a prins maică-mea niște agrafe în spate. Era tot Comitetul Central acolo. Noi eram prieteni cu domnul Maurer, s-au format două grupuri de 6-7 inși, a venit un chelner și ne-a pus într-un pahar șampanie. Eu nu am băut până la 38 de ani alcool. Și tot venea să umple paharul. Așa că am prins curaj, a venit Ceaușeșcu cu paharul spre mine: „Te felicit, flăcăule, îmi place de tine cum joci! Un singur lucru nu îmi place”. Am zis: „Gata, acum am băgat-o
pe mânecă…”. Și zice: „Nu îmi place că înjuri! Văd eu acolo pe buzele tale că înjuri”. Prinsesem curaj de la alcool și zic: „Tovarășul secretar, românii mai și înjură”. Mi-a tras Maurer una: „Pleacă naiba de aici! Lui Ceaușescu nu-i răspunde nimeni!”. Nu mi-a făcut nimic (n.r. – râde). Ne-am mai văzut încă o dată înaintea de finala Cupei Davis, ne-a primit el.

Prietenia cu Valentin Ceaușescu, fiul fostului președinte al României

Dar cum l-ați perceput pe Ceaușeșcu? A fost un dictator?

– Cred că cei din jur nu-l informau exact. Securitatea cred că l-a păcălit foarte mult. Nu a fost dictator. Dacă era șmecher, se împrietenea cu Tito (n.r. – Iosip Broz Tito, liderul comunist al Iugoslaviei din 1943 până la moartea sa, în 1980). Tito a fost cel mai mare dictator, dar inteligent pentru poporul lui. I-a lăsat pe ăia să plece unde vor pentru că știa că o să aducă banii înapoi în țară. El nu a făcut treaba asta și uite ce s-a întâmplat. De fapt, nu l-au lăsat să o facă.

Cu Valentin Ceaușescu, ce relație aveați?

– Eu sunt foarte bun prieten cu Valentin Ceaușescu. El era foarte pasionat de sport. A fost și la meciurile de Cupa Davis cu noi, mergea peste tot cu noi. Păstrez și acum legătura cu el, a făcut și Valentin 78 ani.

„Când am băgat capul în loja lui Belmondo, văd un cățeluș alb. În loc să iau mingea, am luat cățelul!”

Dacă tot vorbim de prieteni, cum v-ați împrietenit cu Jean-Paul Belmondo?

– Pe Belmondo l-am cunoscut la București, făcea un film aici. Era mare fan tenis, avea o lojă la Roland Garros. Aveam un Ford Capri pe care mi l-a adus Țiriac de la Londra, dar eu nu știam să conduc, și erau trei pe marginea drumului, la Arcul de Triumf, făceau autostopul. Era Belmondo, o actriță și încă cineva. Și i-am dus la hotel, la Athenee Palace, pe urmă m- au invitat la masă oamenii. Așa ne-am cunoscut. Pe urmă, la Roland Garros, el avea o lojă, chiar în stânga scaunului de arbitru. Jucam cu Guillermo Vilas, fiind stângaci, mi-a dat un serviciu și mingea a intrat la Belmondo în lojă. Când am băgat capul în lojă, văd un cățeluș alb. În loc să iau mingea, am luat cățelul. Belmondo a început: „Ilie, câinele! Dă câinele!”, „Lasă, mă, că ți-l aduc!”. Mă tot întreba: „Ce faci cu el?”. M-am dus și l- am legat de scaunul de la arbitrii. Au început să râdă toți spectatorii (n.r. râde). Pe urmă i l-am dat înapoi. Dar era un meci serios, jucam cu Vilas. Dar tot făceam toate astea (n.r. râde).

Cum a ajuns să candideze în 1996 contra lui Victor Ciorbea

Am văzut că aveți simț civic, cum ați ajuns să candidați la Primăria Capitalei, în 1996? Ați pierdut în turul 2, împotriva lui Victor Ciorbea.

– Eram la Washington, la Mircea Geoană, și îmi dăduse Țiriac, că eram puțin mai plinuț, niște prafuri. Să slăbesc. El le luase și am zis să iau și eu, poate slăbesc. Puteai să faci din praful ăla omletă, supă. Stăteam la Ambasada Română, la Washington, eram nașul Anei, fata lui Mircea Geoană, și ăștia mâncau jos, mirosea a mâncare… și eu eram la etaj, cu ale mele, eu îmi făceam singur prafurile (n.r. râde). Și la un moment dat, într-o seară, Adrian Năstase l-a invitat pe Zbigniew Brzezinski, care era ministrul de externe al Americii, și acolo mi-au zis: „Bă, trebuie să mănânci și tu. Ăstuia îi place de tine, vreau să stai la masă”. Și acolo s-a discutat dacă aș vrea să-i reprezint la alegerile de la București, că ei nu au câștigat niciodată.

Ce ați fi schimbat la București?

– Ciorbea a zis că el are cecurile în alb, de nu știu câte milioane, eu am zis doar că o să fac curățenie. Că doar la asta mă pricep, nu mă pricep la altceva. Am zis doar că va fi un oraș curat. Am fost corect și cinstit. Nu am promis nimic.

„Aș pune un pensionar la Primărie”. De ce nu vrea să plece din România

După 30 de ani, cum vedeți Bucureștiul?

– Acum Primăria a devenit prea politică. Eu aș pune la primărie un pensionar sau un administrator de bloc, să știe să facă curat, unde să-i
pună pe toți. Acum totul este politic.

Dar pentru sport ce ar trebui să facă un primar general?

– Eu dacă eram primar mă duceam la toți care sunt înstăriți le ziceam: „Uite, mă, îți dau să faci tot ce vrei tu și mă lași și pe mine să mă laud cu ce ai făcut tu”. Eu aș filma toate promisiunile și când nu se țin aș da toate promisiunile la televizor.

V-ați gândit vreodată să plecați din țară?

– Nu am de ce să plec, mie îmi este bine. Dar aș vrea să le fie tuturor oamenilor bine.

„Am ieșit bine la pensie, cu 300 de euro… Vă dați seama, un locotenent-colonel, cu 5 copii!”

Ce vă doriți la 80 de ani?

– Când ajungi la bătrânețe, și 1 minut vrei în plus, și o jumătate de oră, și o oră (n.r. râde). Vreau doar să fiu sănătos, să-mi văd fetele mai mult timp. Acum sunt pensionar-șomer. Am ieșit bine la pensie, cu 300 de euro. Bine, eu nu am fost general făcut excepțional. Vă dați seama, un locotenent-colonel, cu 5 copii în România, are 300 de euro pensie? Eu nu am probleme cu banii, dar nu este corect. Nu se judecă într-un mod corect. Așa că haideți să mergem în altă țară (n.r. râde).

Mai devreme ați spus că nu vreți să plecați, încep să cred că e vina mea dacă ați reevaluat atât de repede.

– Nu, am glumit. Unde să mă mai duc? Eu aș vrea „să vină” străinii peste noi, să fie mai bine. De ce nu copiem și noi lucrurile bune de la „proștii” ăia care au mers bine sute de ani? Ne facem noi legile în favoarea altora. În Franța când nu le convine ceva, imediat ies pe stradă. Era să ajung la pușcărie în 2007, că am zis, după 100 de ani: „Fraților, haideți să mai facem o răscoală!”. M-au căutat de la Securitate, să mă bage la pușcărie, că instig la ură și la violență!

•  Ilie Năstase se poate lăuda că este primul sportiv din istorie sponsorizat de Nike, în 1972, iar apoi de Adidas, un an mai tâziu, brand
  alături de care a avut o colaborare de lungă durată
• „Nasty” se bucură și de un ceas personalizat de la renumitul brand elvețian Hublot, lansat în 2011. Acum 15 ani, ceasul costa 15.000 de euro. În prezent, valoarea produsului a crescut la peste 50.000 de euro

Pe mine Țiriac nu mă sună niciodată primul de ziua mea, îl sun eu. Acum 4 ani, la 76, l-am sunat: „Ce faci? E ziua mea. Nu îmi zici și mie la mulți ani?”, Mi-a zis: „E dimineață, mă, urma să te sun pe la prânz. Dar ce ești așa fericit? Te bucuri că îmbătrânești?”, „Băi, sunt fericit că am făcut un tie-break” (n.r. – referință la 7-6, sistemul de departajare în tenis pentru câștigătorul setului)”

Premiul de la Roland Garros, cheltuit pe discoteci și restaurante!

Lumea venea special să vă vadă pe dumneavoastră. Erați cel mai popular din tenis în acea perioadă.

– Eh, dar eu plăteam amenzi să fiu așa popular. Nici nu mai știu cât erau amenzile. Nu făceam gesturile astea intenționat, așa se întâmpla. Știu că la Roland Garros am luat 25.000 de euro când am câștigat. Dar erau niște bani și atunci, erau foarte mulți.

Mai țineți minte pe ce ați cheltuit banii de la Roland Garros?

– Eh, mai țin eu minte? Pe la discoteci, pe la restaurante, pe unde mă duceam.

Credeam că v-ați luat ceva aparte, să țineți minte.

– Nu, păi după două săptămâni de stat în casă, numai antrenament și meciuri. Îmi amintesc că a plouat trei zile. Meciul s-a jucat abia miercuri, a fost foarte tensionat. Eu nu mai am nimic de când jucam: rachete, geci, echipamente, încălțările de la Nike sau Adidas, nimic.
Nepotă-miu le are pe toate, am noroc cu el, le colecționează.

„Pentru mine copiii sunt cel mai frumos cadou primit”

Chiar, s-a schimbat ceva în viața dumneavoastră de sportiv, când a apărut copilul?

– S-a schimbat și nu. Pentru că atunci când s-a născut primul copil, fetița mea are acum 51 de ani, eram în perioada când încă mai jucam bine. Mergeam des în turnee. Jucam 11 luni pe an și nu puteam să o văd pe asta mică. Asta era problema. După aia, când s-a dus la școală, la fel, nu puteam să merg la ea la școală. Au crescut și celelalte două fete: una are 20 și cealaltă 22 de ani. În fiecare an când veneam de la Paris le luam ce le plăcea lor, le sunam și îmi ziceau ce vor. Pentru mine, copiii sunt cel mai frumos cadou pe care l-am primit.

Pe Simona Halep am văzut-o prima dată când a câștigat turneul de juniori de la Roland Garros. avea 16 ani. Am avut mereu o relație bună cu ea. La fel și cu Nadia sau Hagi”

În 1976, Nadia a luat primul 10 curat la gimnastică cu o zi înainte de ziua dumneavoastră de naștere.

– Am auzit după că a luat 10. Eu eram la Londra și jucam finala la Wimbledon. Se juca luni. Atunci în Anglia toate meciurile de sport se jucau
sâmbăta. Dar a plouat sâmbătă și duminică, așa că am jucat luni. A făcut o performanță extraordinară! Anul 2026 este anul Nadiei, iar la anul va fi al meu.

Simțiți că este apreciată Nadia la adevărata valoare?

– În străinătate, da, valorează mult mai mult numele ei. Dar ea este foarte româncă și vine mereu în România.

Dumneavoastră chiar vă simțiți mai iubit în Franța?

– Iubit nu, mai apreciat da. Mai respectat, da. Prima dată când am venit în România după Revoluție am ieșit pe stradă, eram mai plinuț. Mă vede unul și zice: „Mamă, ce v-ați îngrășat, domnul Năstase!”. În Franța, când ies pe Champs-Élysées: „Domnul Năstase, ce bine arătați”. Totul este pe pozitiv, la noi sunt negativi. Mă cunoști tu pe mine să-mi spui că sunt gras? Am rămas blocat. Nu îmi venea să cred că ăla a zis așa. Asta ține de educație.

Cariera lui Ilie Năstase în cifre

• Peste 100 de titluri ATP: 64 la simplu și 45 la dublu,
• Șapte titluri de Grand Slam: două la simplu, US Open (1972) și Roland Garros (1973), trei la dublu masculin, Roland Garros (1970 – alături de Ion Țiriac), Wimbledon (1973 – alături de Jimmy Connors) și US Open (1975 – alături de Jimmy Connors), și alte două la dublu mixt, Wimbledon (1970, 1972 – alături de Rosemary Casals),
•  Patru titluri de Turneul Campionilor: 1971, 1972, 1973, 1975.
• Desemnat de patru ori „Cel mai bun sportiv al anului”, în 1969, 1972,
  1973 și 1974,
• Inclus în Internațional Tennis Hall of Fame în anul 1991.