Ilie Năstase, indignat de decizia Soranei Cîrstea, care a ajuns top 15 în lume: „Cum să faci asta acum?”

0
3
Ilie Năstase, indignat de decizia Soranei Cîrstea, care a ajuns top 15 în lume: „Cum să faci asta acum?”

Sorana Cîrstea (36 de ani) a anunțat încă din urmă cu un an că sezonul 2026 va fi ultimul pentru ea în tenisul profesionist, după ce în trecut s-a confruntat cu niște accidentări grave, dar nici vârsta nu o mai ajută în acest moment. Totuși, sportiva româncă a reușit să facă cel mai bun sezon al carierei și să obțină cea mai bună clasare (15 WTA), iar în acest context Ilie Năstase este complet nedumerit de decizia Soranei.

Ce crede Ilie Năstase despre retragerea Soranei Cîrstea la finalul sezonului

Sorana Cîrstea se află în cea mai bună formă a sa și a impresionat pe toată lumea pe terenul de joc. A câștigat Transylvania Open, al patrulea ei titlu, a ajuns până în sferturi la Roland Garros, până în optimi la US Open și până în semifinale la Roma, unde a avut un parcurs pe cinste, eliminându-le pe rând pe sportive precum Sabalenka, Noskova sau Ostapenko.

Toate aceste realizări i-au adus pe 14 septembrie poziția 15 în clasamentul WTA, cea mai bună din cariera sa și totodată cea mai bună clasare a unei sportive din România după retragerea Simonei Halep. În acest context, Ilie Năstase nu crede că acesta ar trebui să fie momentul în care Sorana să spună adio tenisului, însă a explicat că îi respectă decizia oricare ar fi aceea.

„Va trebui să o întrebaţi pe ea (n.r. – dacă este ultimul sezon). Să fiu în locul ei, eu nu m-aş retrage. Cum să te retragi când eşti numărul 15 în lume? Dar asta este decizia ei şi trebuie să o respectăm. Sezonul acesta cred că a surprins-o şi pe ea. Nu s-a aşteptat la rezultatele pe care le-a făcut. Dar e bine că avem o jucătoare în primele 15, după Halep”, a declarat Ilie Năstase.

Sorana a suferit o nouă accidentare! Când ar putea reveni pe teren

După US Open 2026, care se poate să fi fost ultimul ei Grand Slam din carieră, Sorana Cîrstea a suferit o nouă accidentare, la gambă, ceea ce o va împiedica să participe la următoarele turnee. „Sori” deja a ratat turneul din Singapore, care se află în plină desfășurare. De asemenea, ea ar putea rata turneul de la Beijing, care se desfășoară între 30 septembrie și 11 octombrie, însă Adrian Cruciat, antrenorul ei, speră ca Sorana să fie gata pentru turneul de la Wuhan, programat între 12 și 18 octombrie.

„Sorana încă este prin Europa, pe la medici. Cu siguranță, 100% va rata turneul de la Singapore și, foarte probabil, și pe cel de la Beijing, de 1.000 de puncte. Sper să putem reveni de la Wuhan”, a declarat Adrian Cruciat la Digi Sport.

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.

Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original