Alexander Zverev a câştigat azi noapte, turneul de la US Open, al doilea său titlu de Grand Slam în 2026, după ce l-a învins în finală pe favoritul publicului local, americanul Ben Shelton, scor 6-3, 7-6 (2), 5-7, 6-2.
Zverev are cel mai bun an din carieră
Germanul în vârstă de 29 de ani a devenit acum doar al patrulea jucător din Era Open care a câştigat primele sale două titluri de Grand Slam în acelaşi sezon, după ce a ridicat și trofeul de la Roland Garros în iunie.
Anul trecut, germanul a plâns pe teren, în ianuarie, la Melbourne, după ce a pierdut a treia finală consecutivă de Grand Slam în faţa lui Jannik Sinner la Australian Open. Anul acesta, după ce a ajuns în semifinalele de la Melbourne, Zverev a câştigat primul său titlu de Grand Slam la Roland Garros, a avansat în finala de la Wimbledon şi a obţinut acum al doilea său trofeu de Grand Slam.
Germanul suferă de diabet de la 4 ani
O performanță remarcabilă pentru un jucător care se confruntă de 25 de ani cu o boală perfidă: diabetul. A fost diagnosticat cu ea la patru ani și a luptat pentru a face sport. Acum el folosește senzori pe corp pentru monitorizarea zahărului din sânge și face injecții cu insulină, dacă e cazul, chiar și în pauzele meciurilor.
Zverev a povestit că, în timpul unui meci maraton, când pericolul de hipoglicemie era iminent, a fost nevoit să ingereze o cantitate de carbohidrați care i-a șocat chiar și pe medici.
Medicii au fost uluiți de cați carbohidrați a consumat
„A trebuit să iau o bombă de zahăr pe teren. Ca să înțelegeți proporțiile, cantitatea de carbohidrați pe care am consumat-o în acele ore ar fi echivalat cu aproximativ 35 de litri de Coca-Cola. Corpul meu pur și simplu ardea totul instantaneu din cauza adrenalinei și a efortului extrem”, a explicat Zverev.
În ciuda problemelor pe care le-a avut de-a lungul timpului, din cauza diabetului, Zverev a a reușit în sport. „De vină” a fost mama sa, Irina, care a crezut în steaua lui norocoasă și l-a ajutat să treacă peste toate obstacolele.
Mama Irina l-a ajutat să treacă peste orice obstacol
„Vreau să-i mulțumesc încă unei persoane care, de fapt, nu se uită niciodată la meciurile mele, dar este cea mai importantă persoană din viața mea de jucător de tenis și din viața mea în general.Când fiul tău de 4 ani este diagnosticat cu diabet, iar medicii din cabinet îți spun că viața și sportul vor fi foarte, foarte limitate pentru acel copil, este nevoie de o mamă foarte, foarte puternică pentru a ieși din acele cabinete și a spune: «Fiul meu va ajunge oriunde își dorește el. Dacă vrea să fie jucător de tenis, va fi jucător de tenis. Dacă vrea să facă altceva, va face altceva. Dar această boală nu ne va defini pe noi».
Mama mea este cea mai importantă și cea mai puternică persoană pe care o cunosc. Este nevoie de o femeie incredibil de puternică pentru a face ceea ce a făcut ea„, a spus Zverev, vizibil emoționat.
Conduce la în clasamentul sezonului
După această victorie obţinută în 3 ore şi 33 de minute, Zverev s-a distanţat cu 700 de puncte de Sinner în fruntea clasamentului care duce jucătorii la Turneul Campionilor de la Torino.
Germanul, care are un bilanţ de 25-2 la turneele de Grand Slam din acest an, se află în plină cursă pentru coroana de la sfârşitul anului, în ciuda faptului că a câştigat doar două titluri — ambele fiind trofee de Grand Slam.
„Cred că Dumnezeu a văzut cât de mult am muncit, cât de mult am suferit, câtă durere am îndurat. Cred că 2026 este rezultatul tuturor anilor care au trecut până acum”, a mai spus proaspătul campion.
El are 53 de victorii în 2026, cel mai bun bilanţ din circuit, și s-a apropiat la 1.810 puncte de italianul Sinner, care conduce în ierarhia ATP.
O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!
Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.
Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original
