Simona Halep, în vârstă de 34 de ani, s-a retras oficial din tenis cu un eveniment spectaculos la Cluj-Napoca, în cadrul Sports Festival. “Sunt un om împlinit”, a spus ea, pozând alături de numeroasele sale trofee.
Simona Halep s-a retras definitiv din tenis
La eveniment a participat familia Simonei, Nadia Comăneci, Gică Hagi și Ianis Hagi, împreună cu soțiile, Ilie Năstase, Horia Tecău, Carmen Tocală, Virginia Ruzici, Emil Boc și alte personalități din sport sau societate.
Pentru Simona au venit în România şi celebrul arbitru Kader Nouni şi cuplul Gael Monfils – Elina Svitolina. Nu puteau lipsi antrenorii Daniel Dobre şi Darren Cahill şi nici fostul sportiv Andrei Pavel, care a jucat alături de Simona la dublu.
„Este foarte emoţionant. Poate o să fie ultima dată când vorbesc oficial, ca sportivă, fostă sportivă. M-aţi susţinut atât la bine cât şi la rău, nu v-aţi îndoit de mine, ceea ce a însemnat enorm, mi-a dat încredere să lupt şi să merg mai departe. Vă mulţumesc din suflet„, a spus Simona în discursul de la final.
Simona a strălucit la petrecerea de după eveniment
După ce și-a încheiat discursul de final de carieră, marea campioană a fost „condusă” spre „ieșirea din scenă” de către Loredana, cu o nouă interpretare de senzație. „Îi mulțumesc că a acceptat invitația mea, mereu a fost preferata mea”, a spus Simona Halep după acest moment cu totul special, care a consemnat finalul evenimentului din Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.
Evenimenutul din sala BT Arena a fost urmat de un dineu oficial, unde Simona Halep a avut o apariție răvășitoare, stârnind admirația celor prezenți. Halep a fost singură și a stat alături de părinți, fratele ei și nepoței.
Nu a fost prezent milionarul Dorin Mateiu, care a fost surprins alături de ea într-o vacanță în Mykonos. Fosta jucătoare de tenis nu a făcut nicio declarație pe marginea subiectului, cu toate că de multă vreme se vehicula că nu mai este singură.

A fost în vacanță cu „Regele mezelurilor”
Afaceristul supranumit „Regele mezelurilor” este un bărbat mult mai mare decât fosta tenismenă retrasă din activitate în 2025. Mai exact, omul de afaceri este mai în vârstă cu 24 de ani.
Se pare că această discrepanță nu este deloc un impediment în calea fericirii lor, fostul număr 1 mondial preferând să aibă la brațul său parteneri cu mai multă experiență de viață. Chiar și fostul soț de care a divorțat în anul 2022 era mai mare decât ea cu 11 ani.
O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!
Esta notícia foi originalmente publicada em:
Fonte original
