“Simona Halep și Irina din Carei”. Daniel Șendre răspunde tăios ultimei dorințe a dublei campioane de Grand Slam

0
4
“Simona Halep și Irina din Carei”. Daniel Șendre răspunde tăios ultimei dorințe a dublei campioane de Grand Slam

Simona Halep nu este doar o fostă jucătoare de tenis, ci una dintre cele mai importante sportive din istoria României. A fost numărul 1 mondial. A câștigat două turnee de Grand Slam. Milioane de români au urmărit-o, au trăit cu ea meciuri, victorii și înfrângeri. A devenit, în timp, un simbol, un brand și un personaj public uriaș, care astăzi are o dorință.

Daniel Șendre despre paradoxul Simona. “Vrea să se retragă nu doar din tenis, ci și din celebritate”

“Îmi doresc tare mult să nu mai fiu un subiect de consum public, să fiu lăsată să-mi trăiesc viața și să înțeleagă toată lumea că sportiva Simona Halep a încheiat ciclul din viața ei pe sport și acum urmează să fiu un om normal ca toată lumea”, spune, senin, “Simo”, într-un interviu acordat unui site de tenis, postat pe Youtube. Împreună, cele două platforme au miliarde de urmăritori, le fel cum eu și Elon Musk avem împreună peste 1 triliard de dolari avere. Ce vreau să spun e că mai public decât vrea Simona să nu mai fie “subiect de consum public” nu se poate. E ca și când o urmărită internațional s-ar ascunde în sediul Inspectoratului general al Poliției.

Dincolo de ironia situației, problema e că Simona Halep amestecă două lucruri diferite: dreptul la viață privată și statutul de persoană publică

Fosta sportivă are, evident, dreptul să nu dea interviuri, să nu vorbească despre relația ei, despre familie sau alte aspecte intime. Presa nu dobândește drept de proprietate asupra vieții ei pentru că a câștigat French Open. Dar retragerea din tenis nu șterge automat relevanța publică. Dacă apare la Wimbledon, în spatele ducesei Kate, dacă participă la un eveniment, dacă vorbește pe YouTube sau dacă face ceva cu relevanță pentru public, Simona va continua să fie subiect de presă legitim.

Ca dovadă, presa a preluat interviul despre care vorbesc, pentru a-i ura “La mulți ani!”, în ziua în care a împlinit 35. Rușine presei! Așa ceva nu se face! Cu atât mai mult cu cât presa nu i-a urat același lucru și Irinei, din Carei, fostă casieră Mega Image. Dar cum zic, e strict vina ei, pentru că Irina nu a solicitat să fie lăsată în pace de jurnaliștii ăștia răi.

Și fiindcă tot am ajuns aici, vă dezvălui amploarea răutății lor, pentru ca voi să judecați singuri, cu mințile voastre, de oameni deștepți, cam cât damage i-au produs jurnaliștii Simonei Halep. Prin 2018 mi-am permis să postez și ceva critic la adresa ei, pe contul personal de Facebook. Remarcasem o problemă de caracter. La 5 minute distanță, nu mai mult, colegi din presă au început să-mi povestească în privat experiențe din relația lor profesională cu Simona Halep. Toate aveau un numitor comun. Descriau o sportivă talentată, care își modificase total comportamentul în momentul în care obținuse primul succes important. Abrupt spus, speranța care avusese nevoie de jurnaliști pentru imagine devenise certitudinea căreia nu îi mai ajungeai la importanță. Simona pierduse lupta cu celebritatea încă de atunci.

Daniel Șendre: vreau să fie foarte clar!

Celebritatea a fost parte din ecosistemul care a construit enorm valoarea Simonei Halep ca brand. Performanța a fost exclusiv a ei, notorietatea nu. Aceasta a fost amplificată de televiziuni, ziare, site-uri, sponsori și publicul larg. Nu poți cere presei să existe atunci când povestește finalele de Grand Slam, lupta pentru locul 1 mondial sau cazul de dopaj, iar apoi să presupui că interesul public poate fi închis, de la buton, odată cu retragerea.

Presa a fost acolo când câștiga. Când pierdea. Când era numărul 1. Când juca finalele de Grand Slam. Când traversa momente dificile. Când încerca să-și demonstreze nevinovăția în cazul de dopaj. Uneori presa a ajutat-o, alteori a criticat-o și de multe ori probabil că a depășit limitele. Este legitim ca Halep să denunțe asemenea excese.

Dar presa și interesul public au făcut parte inevitabil din lumea Simonei Halep. Nu pentru că presa ar avea vreun drept asupra ei, ci pentru că notorietatea funcționează în ambele sensuri. Nu poți beneficia ani întregi de interesul enorm pe care îl produce statutul tău public și apoi, într-o joi, să presupui că același interes poate fi oprit printr-o declarație.

Asta nu înseamnă că presa are dreptul să introducă publicul în dormitorul Simonei. Nu înseamnă că fiecare relație, fiecare vacanță, fiecare gest sau fiecare problemă personală trebuie transformate în titluri, dar există diferența aia clară despre care vorbeam, între a cere intimitate și a cere să nu mai fii subiect public, pe care Simona nu are cum să nu o înțeleagă.

Prima este un drept. A doua este o dorință pe care faima nu ți-o poate garanta

Simona Halep poate deveni un om discret, care să stea complet departe de camere, dar “un om normal ca toată lumea” nu va mai putea fi, nici după retragere. Este privilegiul celebrității pe care Irina din Carei nu l-a simțit în viață și totodată prețul pe care Simona din Constanța trebuie să-l plătească.

Bani, slavă Domnului, are! Cu sponsorii au ajutat-o inclusiv presa și publicul, de ale căror articole și aplauze pare să nu mai aibă nevoie. În total, vreo 48-52 de milioane de euro. P-acolo! La Irina din Carei mă refer. Un om normal ca toată lumea, vorba aia!

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.

Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original