Gabriela Ruse, calificare în sferturi la Seul după o revenire spectaculoasă. Câți bani a câștigat românca

0
13
Gabriela Ruse, calificare în sferturi la Seul după o revenire spectaculoasă. Câți bani a câștigat românca

Aflată pe locul 66 în clasamentul WTA, Gabriela Ruse a pornit ca din pușcă la turneul de la Seul, dotat cu premii în valoare de 283.347 de dolari. Românca a acces în sferturi după un meci de infarct.

UPDATE: Gabriela Ruse e în sferturi la Seul

Gabriela Ruse s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Seul, după o victorie fantastică în fața sud-coreencei Yeonwoo Ku, beneficiară a unui wild card și locul 185 WTA.

După un prim set pierdut clar cu 6-2, jucătoarea noastră a revenit extraordinar și le-a câștigat pe următoarele două, 7-6 (1), 6-1, închizând partida din turul 2 după două ore și 15 minute. Pentru această victorie, ea va primi 54 de puncte WTA și un cec în valoare de 7.025 de dolari.

Cap de serie numărul 4 la Seul, Ruse o va întâlni în sferturile de finală pe Anna Bondar din Ungaria, favorită 6 și poziția 69 în clasamentul mondial, care a trecut de Alina Charaeva din Armenia, locul 121 WTA, scor 6-4, 6-7 (6), 7-6 (5).

Gabriela Ruse, victorie impresionantă în turul 1 la Seul

După ce a fost în centrul unui scandal uriaș la US Open unde a fost invitată alături de portughezul Nuno Borges în proba de dublu mixt, românca și-a luat o pauză considerabilă și a revenit în circuit odată cu începerea sezonului asiatic.

Cap de serie numărul 4 în Coreea de Sud, sportiva noastră a trecut în runda inaugurală de Eva Lys din Germania, locul 100 WTA. Ruse s-a impus categoric cu scorul de 6-1, 6-2, în puțin peste o oră de joc. Pentru victoria din turul 1, ea a primit 30 de puncte în ierarhia WTA și 4.285 de dolari.

În faza optimilor de finală, Gabriela Ruse o va întâlni pe învingătoarea partidei dintre rusoaica Alevtina Ibragimova, jucătoare venită din calificări și locul 166 WTA, și sud-coreeanca Yeonwoo Ku, beneficiară a unui wild card și poziția 185 în clasamentul mondial.

Gabriela Ruse, se iubește cu un tenismen din Top 50

În ciuda unui sezon mai puțin reușit, în care a făcut până acum doar două semifinale, la Linz și Bad Homburg, Gabriela Ruse are toate motivele să zâmbească. Sportiva noastră are parte de lucruri pozitive în viața persoană și a dezvăluit că are o relație cu tenismenul portughez Nuno Borges, locul 48 ATP.

”Noi ne știm din circuit. Am început să vorbim în Australia. Nu mi-am dorit niciodată să am o relație cu un tenismen. Dar am simțit același lucru despre care îți spuneam mai devreme. Că pur și simplu nu mă poate înțelege nimeni mai bine decât un om care face același lucru ca mine.

Pentru că atunci când vin acasă după o înfrângere, mă ridică. Dacă pierde el, îl ridic eu. Mai greu e când pierdem amândoi. Deci, da, cred că tenisul ne-a apropiat. Și apoi mai e ceva. Amândoi suntem persoane foarte empatice”, a declarat Ruse.

Românca nu este la prima relație cu un jucător din circuitul ATP. În 2021, Gabriela Ruse s-a iubit cu tenismenul italian Lorenzo Musetti, dar povestea lor de dragoste nu a durat decât o vară.

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.

Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original