Ce au făcut perechile Novak Djokovic -Aryna Sabalenka și Carlos Alcaraz – Serena Williams la US Open. Un cuplu de familie este în semifinale

0
5
Ce au făcut perechile Novak Djokovic -Aryna Sabalenka și Carlos Alcaraz – Serena Williams la US Open. Un cuplu de familie este în semifinale

Pentru al doilea an consecutiv şi pentru a reînvia interesul pentru dublu mixt, organizatorii de la US Open au invitat în principal vedete din proba de simplu, mai degrabă decât specialişti în dublu mixt. La startul competiției au apărut astfel perechi care au stârnit interesul fanilor.

Novak Djokovic și Aryna Sabalenka au fost eliminați în primul tur

Novak Djokovici şi Aryna Sabalenka au fost eliminaţi în primul tur de către cehoaica Katerina Siniakova şi britanicul Henry Patten, ambii aflaţi pe locul 1 mondial la dublu. Relaxaţi şi cu zâmbetul pe buze, Nole și Aryna au câştigat primul set (4-1), înainte de a pierde al doilea set (4-2), apoi super-tie-break-ul (10-2).

Siniakova şi Patten s-au impus în super tie-break, dar au cedat, în sferturile de finală, la francezul Gaël Monfils şi ucraineanca Elina Svitolina, care formează un cuplu şi în viaţa reală, și fuseseră victorioşi anterior, în faţa perechii Alexandra Eala-Felix Auger-Aliassime.

Gael Monfils și Elina Svitolina, soț și soție, sunt în semifinale

Serena Williams şi spaniolul Carlos Alcaraz s-au calificat în sferturi, după ce au trecut echipa Erin Routliffe / Lloyd Glasspool (Noua Zeelandă/Marea Britanie), scor 5-3, 4-1. Apoi, cei doi au cedat la cuplul Belinda Bencic / Flavio Cobolli.

Așadar, în prima semifinală se vor duela perechile Elina Svitolina / Gael Monfils și Belinda Bencic / Flavio Cobolli. În cea de-a doua semifinală de dublu mixt din cadrul ultimului turneu de Grand Slam al anului, se vor duela perechile Karolina Muchova / Jakub Mensik și Mirra Andreeva / Andrey Rublev.

Americanii oferă premii record la US Open

În așteptarea competițiilor de simplu feminine și masculin, primarul oraşului New York, Zohran Mamdani, şi Federaţia Americană de Tenis (USTA) au anunţat ieri punerea în vânzare a unor bilete la preţ redus pentru a asista la meciurile de la US Open.

Disponibile online miercuri la ora 10:00, ora locală, cele 1 000 de bilete puse în vânzare la preţul de 100 de dolari (86 de euro) vor fi accesibile exclusiv locuitorilor oraşului.

Biletele sunt pentru meciurile din tabloul principal şi le vor permite newyorkezilor să se bucure de această experienţă la un preţ de aproape trei ori mai mic decât cel al biletelor disponibile pe platformele de revânzare.

Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse, pe tabloul principal

„Dacă cei mai buni jucători de tenis din lume vin în oraşul nostru, newyorkezii trebuie să poată să-i vadă jucând”, a declarat într-un comunicat primarul Zohran Mamdani, care a făcut din lupta împotriva costului ridicat al vieţii axa centrală a mandatului său.

Anul acesta, US Open oferă premii record, cele mai mari din istoria tenisului. Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse vor fi pe tabloul principal al competiției.

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.

Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original