Locul inedit în care a filmat Simona Halep o reclamă la noul său sponsor. Dubla campioană de Grand Slam, cu racheta în motorul avionului

0
5
Locul inedit în care a filmat Simona Halep o reclamă la noul său sponsor. Dubla campioană de Grand Slam, cu racheta în motorul avionului

În primăvara anului 2026, Simona Halep a semnat un contract de imagine cu o importantă companie din România. Acum, fostul lider WTA a trecut la pasul următor și a filmat deja o reclamă pentru noul său sponsor. Locul inedit în care apare marea noastră campioană. Sportiva a publicat pe un cont de socializare o serie de clipuri.

Cum apare Simona Halep în cea mai recentă reclamă a noului său sponsor. Cu racheta în mână direct din motorul unui avion

Simona Halep, 34 de ani, cea mai mare jucătoare de tenis pe care a dat-o România în istorie, cu două turnee de Grand Slam (Roland Garros și Wimbledon), 64 de săptămâni pe prima poziție în ierarhia mondială și zeci de titluri WTA, are o viață extrem de încărcată și după retragerea din activitate. Din când în când, aceasta mai apare în prim plan cu momente deosebite.

În urmă cu o lună, în cadrul unui meci demonstrativ din Cluj-Napoca, Simona Halep s-a retras oficial din tenis. Pe BT Arena din orașul de pe malul Someșului, mii de fani au asistat la ultima partidă din cariera fostei lidere WTA. În această săptămână, Simona a ieșit din nou în spațiul public. De această dată, fosta mare campioană a fost implicată într-o acțiune de marketing.

La mijlocul acestei săptămâni, Halep a filmat o reclamă pentru AnimaWings, compania aeriană românească a cărei imagine a devenit recent – Brand Ambassador. În story-urile puse pe contul său de Instagram se vede cum unul dintre cadre a fost realizat chiar în zona motorului unui avion. Cum era normal, ultima apariție a fostei jucătoare de tenis a atras imediat atenția. Asta în special datorită decorului ales pentru reclamă.

Simona Halep reclamă avion
Simona Halep – reclamă companie aeriană. Sursa foto: Instagram

Ce a spus Simona Halep după ce a semnat colaborarea cu noul sponsor

Într-o declarație făcută în momentul semnării parteneriatului, Halep explică și de ce a acceptat această colaborare. ”Aleg să susțin România și să investesc timp și imagine într-un brand. Pentru mine contează foarte mult profesionalismul, atenția la detalii și grija autentică față de oameni”, a afirmat marea campioană din ”sportul alb”.

AnimaWings este o companie aeriană românească. A fost lansată în 2020 și are sediul în București. Marius Pandel, CEO și co-fondator AnimaWings, a spus, despre colaborarea cu foste tenismenă: ”Asocierea cu Simona Halep este o validare a direcției în care se dezvoltă AnimaWings și a standardelor pe care ne dorim să le oferim pasagerilor noștri.

La AnimaWings susținem constant sportul românesc, performanța și noile generații de campioni, la toate nivelurile. Prin fiecare aeronavă AnimaWings care poartă cu mândrie tricolorul românesc pe fuselaj în marile aeroporturi ale lumii, ne propunem să promovăm România, valorile sale și oamenii care inspiră prin performanță”.

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Convidamos você a clicar em Página de Parceiros para conhecer os parceiros do Tênis Portal e acessar seus sites.

Esta notícia foi originalmente publicada em: Fonte original