Emma Răducanu, reacție sinceră după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea la Queen’s: „M-am temut”

0
11
Emma Răducanu, reacție sinceră după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea la Queen’s: „M-am temut”

Sorana Cîrstea traversează cea mai bună perioadă a carierei. După ce a ajuns în sferturile de finală de la Roland Garros, românca a câştigat şi primul meci pe iarbă la Queen’s, acolo unde se pregăteşte pentru turneul de Grand Slam de la Wimbledon. Drumul său la acest turneu s-a oprit însă, fiind învinsă de Emma Răducanu.

UPDATE: Ce a declarat Emma Răducanu după ce a învins-o pe Sorana Cîrstea la Queen’s

Jucătoarea britanică de origine română a subliniat în primul rând la finalul meciului faptul că Sorana se afla într-o formă de zile mari înaintea acestui duel direct. De asemenea, Emma Răducanu a recunoscut că la un moment dat pe parcursul primului set s-a temut că adversara sa ar putea reveni în joc, ceea ce nu s-a întâmplat însă în cele din urmă:

„Așa este, Sorana este într-o formă incredibilă în 2026, în ultimul său an în circuit. Sinceră să fiu, m-am temut că poate reveni în primul set. Cred că am avut un nivel bun, a trebuit să fiu foarte agresivă. M-am bucurat prematur în primul set, credeam că am scăpat în câștigătoare, dar a încercat să revină. M-am bucurat că am deschis setul doi cu break. Am avut parte și de o mare susținere”. 

UPDATE: Sorana Cîrstea – Emma Răducanu 4-6, 2-6, în turul doi la Queen’s

Setul II: Sorana Cîrstea – Emma Răducanu 2-6

2-6: Sorana Cîrstea cedează și în setul secund și pierde în fața Emmei Răducanu.

1-4: Sorana Cîrstea are dificultăți și în setul secund.

0-2: Emma Răducanu începe tare și în setul secund!

0-0. Sorana este prima la serviciu în setul al doilea.

Setul I: Sorana Cîrstea – Emma Răducanu 4-6

4-6: Emma Răducanu reușește în cele din urmă să-și adjudece primul set

3-4: Sorana Cîrstea câștigă trei game-uri consecutive și revine în joc!

0-3: Emma Răducanu își câștiga și propriul serviciu, iar mai apoi obține încă un break!

0-1: Emma Răducanu începe meciul cu un break în fața Soranei Cîrstea!

0-0. Sorana Cîrstea are primul serviciu!

UPDATE: Jaqueline Cristian, înfrângere clară contra lui Katie Boulter

Jaqueline Cristian (38 WTA) a fost eliminată în turul 2 al turneului WTA Queen’s de către Katie Boulter (73 WTA). Favorita gazdelor a avut o misiune relativ ușoară, reușind să obțină victoria într-o oră și 8 minute, scor 6-1, 6-3.

UPDATE: Gabriela Ruse, fără drept de replică în fața Barborei Krejcikova

Gabriela Ruse a fost eliminată în sferturile competiției de la ‘s-Hertogenbosch de sportiva din Cehia, Barbora Krejcikova. Românca a pierdut categoric, după ce a cedat în două seturi, scor 1-6, 2-6. Partida a durat o oră și 21 de minute, iar Krejcikova va juca în semifinale contra câștigătoarei dintre Zeynep Sonmez și Magda Linette.

UPDATE: Cîrstea și Cristian, împiedicate de ploaie la WTA Queen’s

Turneul feminin de la Queen’s s-a confruntat cu o vreme neprielnică joi, 11 iunie, astfel că mai multe meciuri au fost reprogramate. Printre acestea și duelurile Sorana Cîrstea – Emma Răducanu și Jaqueline Cristian – Katie Boulter, din turul 2.

Ambele jocuri au fost reprogramate pentru ziua de vineri, 12 iunie, iar dacă își vor câștiga partidele, Cîrstea și Cristian vor fi nevoite să joace în aceeași zi și sferturile de finală. Astfel, de la ora 13:00, pe terenul 1, Jaqueline Cristian o va întâlni pe Boulter, iar apoi, dacă va trece mai departe, va evolua, în jurul orei 18:00, pe Terenul Central, cu învingătoarea întâlnirii dintre Elena Rybakina din Kazahstan, principala favorită a competiției, și Tatjana Maria din Germania.

În jurul orei 14:30, pe Terenul Central, Sorana Cîrstea o va înfrunta pe Răducanu. În cazul unei victorii, ea va juca pe aceeași arenă, în jurul orei 19:30, cu învingătoarea dintre Harriet Dart din marea Britanie și Kamilla Rakhimova din Uzbekistan.

Tot vineri, 12 iunie, la ‘s-Hertogenbosch, va evolua în sferturile de finală și Gabriela Ruse. Ea o va întâlni pe Barbora Krejcikova din Cehia, cap de serie numărul 8, de la ora 12:00, în primul meci de pe Terenul Central.

UPDATE: Sorana Cîrstea – Emma Răducanu, amânat din cauza ploii

Programat să înceapă la ora 13:30, confruntarea dintre Sorana Cîrstea şi Emma Răducanu a fost amânat în mai multe rânduri din cauza ploii. Cel mai devreme, confruntarea va începe la ora 16:30.

În aceste condiţii există şanse mari ca meciul dintre Jaqueline Cristian şi Katie Boulter, ultimul al zilei, să nu se poată disputa azi. Prognoza pentru zilele următoare este bună, în condiţiile în care programul a fost dat peste cap în aceste zile din cauza ploii.

UPDATE: Gabriela Ruse s-a calificat în sferturi la ‘s-Hertogenbosch. Victorie fantastică împotriva lui Elise Mertens

Într-un alt turneu pe iarbă care se desfășoară în această perioadă, românca Gabriela Ruse face senzație. Ocupantă a locului 88 WTA, Ruse s-a calificat în sferturile turneului WTA ‘s-Hertogenbosch, din Olanda, grație victoriei cu Elise Mertens (22 WTA, favorită 3), scor 6-3, 6-3. Ruse și-a luat revanșa după ce anul trecut, Elise Mertens a învins-o pe româncă chiar în finala turneului. În sferturi, Ruse va da piept cu Krejcikova sau Vandewinkel. Gabi Ruse și-a asigurat deja suma de 6.110 euro și 54 de puncte WTA.

Sorana Cîrstea – Emma Răducanu, în turul doi de la Queen’s. Cine transmite meciul la TV

În turul doi, Sorana Cîrstea va juca împotriva Emmei Răducanu, sportiva britanică de origine română. Meciul este programat joi, în jurul orei 13:30 şi se anunţă foarte echilbrat, fără o favorită clară. Duelul va putea fi urmărit LiveText pe FANATIK.RO și la televizor pe Digi Sport 2.

Sorana Cîrstea are atuul formei excelente, în timp ce Emma Răducanu este o sportivă redutabilă pe iarba londoneză. Ea tocmai a obţinut prima victorie după trei luni în circuit,  6-0, 6-3, în 64 de minute cu Anna Blinkova. A lipsit două luni din cauza unei viroze şi a pierdut în primul tur la Strasbourg şi Roland Garros.

Sorana Cîrstea, la cel mai bun sezon al carierei!

De cealaltă parte, Sorana Cîrstea a trecut în trei seturi în turul inaugural de Madisson Inglis, scor 6-4, 5-7, 6-2. Este prima victorie pe iarbă pentru Sorana Cîrstea din 2023 încoace. Are un an de excepţie, reuşind să devină cea mai în vârstă jucătoare care intră, în premieră, în top 20 WTA, la 36 de ani.

Sorana Cîrstea este în acest moment pe locul 18 WTA, reuşind în acest an să câştige turneele de la Cleveland şi Cluj-Napoca. A ajuns în semifinale la WTA Roma şi a jucat sferturi de finală la Roland Garros.

Scorul la întâlnirile directe între Sorana Cîrstea şi Emma Răducanu este 1-1. Britanica s-a impus la Wimbledon 2021 în turul trei, în timp ce Sorana a câştigat finala Transylvania Open din acest an, scor 6-2, 6-2. Învingătoarea din acest meci joacă în turul următor cu câştigătoarea duelului Rakhimova – Dart.

  • 36 de ani are Sorana Cîrstea
  • 18 WTA este locul ocupat de româncă

O que achou dessa notícia? Deixe um comentário abaixo e/ou compartilhe em suas redes sociais. Assim conseguiremos informar mais pessoas sobre o que acontece no mundo do tênis!

Esta notícia foi originalmente publicada em:
Fonte original